Repejor, uriașul care voia să fie cel mai iute din lume

Pentru părinți: povestea e potrivită pentru copii de 7–12 ani și e gândită să fie citită împreună. Toate cifrele sunt adevărate, doar rotunjite; le găsiți, cu surse, în post-scriptumul de la final.

Prolog

în care cronicarul se jură că nu minte

Preaiubiți cititori mici, mâncători de clătite cu gem și sorbitori de lapte cu cacao, și voi, părinți preaînțelepți, care citiți cu voce tare și vă prefaceți că nu vă miră nimic — apropiați-vă, că vă spun o poveste.

Nu-i o poveste ca celelalte, cu balauri și cu fete de împărat. E o poveste cu cifre. Dar nu vă speriați: cifrele acestea sunt cele mai adevărate cifre din câte s-au scris vreodată pe o față de masă. Le-au măsurat, cu mâna lor, învățați cu barbă lungă și cu lunete cât butoaiele: Copernic cel care a întors cerul cu susul în jos, Kepler cel cu elipsele, Herschel cel cu luneta cât un coș de fum și, mai de curând, niște oameni cu un satelit pe nume Planck, care au ascultat ecoul de la începutul lumii. Pe mustățile motanului meu vă jur că n-am adăugat nici un zero de la mine — iar dacă am rotunjit ici-colo o cifră, am făcut-o numai ca să încapă mai bine în gura unui copil, cum rotunjești o gogoașă.

Așadar: ciulește urechile, întinde picioarele și stai cuminte. Deși, cum vei vedea, „cuminte” nu înseamnă câtuși de puțin „pe loc”.

Capitolul întâi

Cum s-a născut Repejor, cât lapte a băut și de ce i s-a zis așa

În țara Huzurului, într-un sat cu un nume atât de lung încât poștașul îl scria pe două plicuri, trăia odată un voievod pe nume Îmbucă-Tot, om lat în spate și cu inima cât o pâine de casă, împreună cu soția lui, preabuna doamnă Rumenica. Și li se născu un băiat.

Nu un băiat oarecare. Un uriaș de băiat, un bebeluș cât o căpiță de fân, care în prima zi de viață bău laptele a nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă de vaci și al unei capre șchioape, iar când termină bătu din palme și ceru încă. Și fiindcă cel dintâi cuvânt care-i ieși din gură — înainte de „mama” și înainte de „tata”, ceea ce i-a cam supărat pe amândoi — fu „Mai repede!”, voievodul, om cu haz, îl boteză pe loc Repejor.

(Trebuie să vă spun, ca să fiu cinstit, că doctorii curții s-au sfădit trei zile și trei nopți dacă pruncul strigase „mai repede!” sau „mai lapte!”. N-au ajuns la nici o încheiere, dar au mâncat tot ce era pe masă, cum fac doctorii când se sfădesc.)

Până să meargă, Repejor se deplasa prin castel în toate felurile cunoscute și în câteva necunoscute: de-a bușilea, de-a rostogolul, de-a berbeleacul, târâș pe burtă ca o focă, târâș pe spate ca un gândac întors, pe fund ca o sanie, de-a dura ca un butoi pe scări, agățat de coada câinelui, agățat de rochia mamei, agățat de barba tatălui — și, o dată, împins de vânt, cu cearșaful drept pânză de corabie. Dar de mers, nu mergea. Și tare mai voia.

Capitolul al doilea

Despre primii pași ai lui Repejor și cum a fost măsurat de dascălul Socotilă

Copiii pornesc pe picioare când li se năzare lor, nu când vor părinții: unii la nouă luni, alții la optsprezece, și toți la timpul potrivit. Repejor porni la treisprezece luni, într-o marți, după masa de prânz — și porni, cum spun cronicile, „ca o vrăbiuță amețită de soare”: cu pași mărunți și foarte repezi, vreo sută optzeci pe minut, cu mâinile ridicate în sus ca un hoț prins asupra faptului. (Așa merg toți bebelușii la început, ca să nu cadă, și nu-i nimic de râs în asta, deși toată curtea a râs.)

Chiar atunci intră pe ușă dascălul Socotilă, învățatul curții, om cu barbă până la brâu, cu ochelari cât roțile de moară, cu o clepsidră într-o mână, un ghem de sfoară în cealaltă și un abac atârnat de gât. Dascălul măsură, socoti, clipi de trei ori și rosti:

— Doi kilometri și jumătate pe ceas. Poate trei, dacă-l alergăm cu o prăjitură.

Repejor se opri din mers și se bosumflă. Doi kilometri și jumătate! El, care strigase „mai repede!” înainte de-a striga „mama”!

— Nu te amărî, spuse Socotilă. Uite: fetița bucătăresei are trei ani și merge cu trei kilometri și jumătate pe ceas. Băiatul grăjdarului are opt ani și merge cu aproape patru. Eu, care am o sută de ani și barba pe măsură, merg cu cinci kilometri pe ceas, adică un kilometru în douăsprezece minute, nici o clipită mai mult, nici una mai puțin. Picioarele cresc, pașii se lungesc, echilibrul se așază — și viteza vine singură, cum vine primăvara.

— Și dacă alerg?

— Dacă alergi, la școală o să faci doisprezece-cincisprezece kilometri pe ceas. Un om mare și sportiv face douăzeci-douăzeci și cinci. Iar cel mai iute om de pe pământ, un sprinter din Jamaica pe nume Bolt, a fost măsurat cu ceasuri electronice: patruzeci și patru de kilometri și șapte sute de metri pe ceas — cât o trăsură cu motor prin oraș. Mai iute de-atât n-a mers nici un om pe picioarele lui.

Repejor se uită lung la broasca țestoasă a curții, pe nume Hodoroaga, care tocmai trecea pe sub masă cu trei sute de metri pe ceas — adică de vreo cincisprezece ori mai încet decât dascălul și cu un aer de parcă ar fi avut tot timpul din lume.

— Măcar sunt mai iute decât Hodoroaga, oftă el.

— Asta, zise Socotilă ridicând un deget, rămâne de văzut.

Capitolul al treilea

Cum a aflat Repejor că se învârte fără să simtă nimic

Seara, Repejor se urcă pe acoperișul castelului ca să se bosumfle în liniște și se uită cum apune Soarele după deal.

— Vezi, spuse Socotilă, care se cățărase după el cu scara, Soarele nu apune. Nu se duce nicăieri. Noi ne întoarcem cu spatele la el.

Și-i spuse dascălul lui Repejor un lucru pe care îl știu învățații, dar îl uită oamenii: Pământul nostru se învârte în jurul lui însuși ca un titirez uriaș, ca o sfârlează pe care o răsucește un deget nevăzut, o dată la douăzeci și patru de ceasuri. De aceea e zi și noapte. De aceea răsare și „apune” Soarele. Iar noi ne învârtim cu el, vrem-nu vrem, treji sau dormind, bosumflați sau veseli.

— Și cu ce viteză? întrebă Repejor, căruia începuseră să-i sticlească ochii.

— La Ecuator, unde Pământul e cel mai gras la burtă, cu vreo mie șase sute șaptezeci de kilometri pe ceas. La noi, care suntem mai sus, spre Polul Nord, și descriem un cerc mai mic, cu vreo mie două sute. Tu, băiete, cum stai acum pe acoperiș și te bosumfli, te miști mai iute decât un avion de pasageri, care zboară cu nouă sute. (Pe vremea aceea nu erau avioane, dar dascălul citea multe cărți, unele scrise în viitor.)

— Dar nu simt nimic!

— Nici pescarul care doarme în barcă, pe un lac liniștit, nu simte că plutește. Tot ce e în jurul tău — aerul, castelul, dealul, Hodoroaga — se învârte cu aceeași viteză ca tine. Omul simte doar când viteza se schimbă: frânele, curbele, gropile. Viteza însăși nu se simte, cum nu se simte sarea în ciorba bună.

Repejor sări în sus de pe acoperiș, ca să verifice dacă Pământul fuge de sub el. Ateriză exact în același loc, pe aceeași șindrilă, și rupse trei.

Capitolul al patrulea

Despre drumul cel mare al Pământului în jurul Soarelui și cât ai parcurs cât ai clipit

— Și asta nu-i tot, urmă Socotilă, scoțând din buzunar un măr, o lumânare și o sfoară. Pământul nu se învârte doar în jurul lui. El aleargă și în jurul Soarelui, pe un drum uriaș, aproape rotund, pe care îl încheie exact într-un an. Drumul acesta măsoară nouă sute patruzeci de milioane de kilometri.

— Cât e asta?

— E atât de mult, încât, ca să-l facă în trei sute șaizeci și cinci de zile, Pământul trebuie să zboare cu o sută șapte mii de kilometri pe ceas. Adică treizeci de kilometri în fiecare secundă. Cât clipești tu o dată, ai parcurs zece kilometri. Cât spun eu fraza asta, am trecut, tu și eu, o distanță mai mare decât de la București la Ploiești.

— Dar n-am fost niciodată la Ploiești!

— Ai fost, băiete. Pe alături. De peste patruzeci de mii de ori pe zi.

Capitolul al cincilea

Cum Soarele se învârte și el, dar nu ne ia cu el

A doua zi, la bâlciul din sat, Repejor se dădu în carusel de douăzeci și trei de ori la rând și abia atunci îl întrebă pe dascăl dacă și Soarele se învârte.

— Se învârte, răspunse Socotilă, ronțăind un covrig cât o roată. Dar cam ciudat, „pe bucăți”, fiindcă nu-i o piatră ca Pământul, ci o minge de gaz fierbinte. La mijlocul lui, la ecuator, face o tură în vreo douăzeci și cinci de zile; spre poli, în treizeci și cinci. La ecuatorul Soarelui, materia aleargă cu șapte mii două sute de kilometri pe ceas — doi kilometri pe secundă.

— Deci și asta se pune la viteza mea!

— Nu se pune, zise dascălul, și arătă spre carusel. Uită-te la caruselul ăsta. Se învârte. Eu stau aici, pe iarbă, cu covrigul. Mă duce el undeva? Nu. Soarele se învârte în jurul lui, iar noi stăm pe iarbă, la o sută cincizeci de milioane de kilometri de el. Învârtitul lui e treaba lui. Ține minte asta, că la socoteala cea mare o să vrei s-o pui, și eu n-o să te las.

Capitolul al șaselea

Despre marea horă a Soarelui în jurul Galaxiei și despre dinozauri

— Dar Soarele face altceva, mult mai mare, continuă Socotilă. Soarele, cu toate planetele după el, ca o cloșcă cu puii, aleargă în jurul mijlocului galaxiei noastre, care se cheamă Calea Lactee, fiindcă noaptea se vede pe cer ca o dâră de lapte vărsat. Și aleargă, galaxicește vorbind, cu opt sute treizeci de mii de kilometri pe ceas: două sute treizeci de kilometri pe secundă.

— Și cât ține o tură?

— Mijlocul Galaxiei e la douăzeci și șase de mii de ani-lumină de noi — adică hăt, hăăăt, și încă o dată hăt. O tură completă, pe care învățații o numesc „an galactic”, durează două sute treizeci de milioane de ani. Când Soarele a trecut ultima dată pe unde e acum, pe Pământ abia se iveau primii dinozauri, mici cât niște curci. De când s-a născut, Soarele a făcut vreo douăzeci de tururi. Tu ai făcut, de când ești pe lume, o părticică de tur cât un fir de păr din barba mea.

Repejor se uită la barba dascălului, care avea, după socoteala lui, nouă sute de mii de fire, și se simți foarte mic. Apoi își aduse aminte că era uriaș și se simți din nou bine.

Capitolul al șaptelea

Cum aleargă și Calea Lactee, și cum se măsoară o galaxie cu ploaia

— Și Calea Lactee? întrebă Repejor, care prinsese gustul. Stă ea pe loc, măcar ea?

— Nici ea! râse Socotilă cu toată barba. Galaxia noastră, cu cele o sută de miliarde de stele ale ei (n-am numărat, dar mă încred în cine a numărat), aleargă prin Univers cu vreo două milioane două sute de mii de kilometri pe ceas — șase sute de kilometri pe secundă —, trasă de gravitația unui loc îndepărtat, doldora de galaxii, pe care astronomii, oameni cu haz, l-au botezat Marele Atractor.

— Și cum ai măsurat viteza unei galaxii întregi? Cu sfoara?

— Cu ploaia, băiete. Aleargă tu prin ploaie și spune-mi: unde te udă mai tare, în față sau în spate?

— În față!

— Așa și cu galaxia. Prin tot Universul plutește o lumină foarte veche, rămasă de la începutul lumii, un fel de ecou al Big Bang-ului, care vine din toate părțile deodată. Dacă alergi într-o direcție, lumina aceea ți se pare puțin „mai caldă” din față și puțin „mai rece” din spate — întocmai ca ploaia. Din diferența asta, cât un strop, învățații au socotit cu ce viteză aleargă tot neamul nostru de stele.

(Iar dacă vreți să știți și ce-i cu vecina noastră, galaxia Andromeda: ea vine spre noi cu patru sute de mii de kilometri pe ceas, și peste vreo patru-cinci miliarde de ani cele două galaxii se vor amesteca într-una singură, cum se amestecă două cirezi pe aceeași pășune. Să nu vă fie frică: stelele sunt atât de rare și de departe unele de altele, încât, cel mai probabil, nici măcar două nu se vor ciocni. Se vor saluta doar, de la mare depărtare.)

Capitolul al optulea

Ospățul cel mare al socotelilor, unde vitezele au fost adunate și apoi scăzute

Cum se cuvine la o încheiere de socoteală, voievodul Îmbucă-Tot porunci ospăț. Au fost aduse la masă (și vă rog să mă credeți, că am fost acolo și am numărat): treizeci de purcei, șaizeci de curcani, o sută de pâini cât roțile, patru sute de plăcinte cu brânză, o mie de covrigi, un butoi de lapte cu cacao pentru copii și un altul, mai mic, pentru Hodoroaga. Iar când toată lumea s-a săturat, dascălul Socotilă luă un dop ars și scrise pe fața de masă, cu litere de-o șchioapă:

Repejor, mergând: 5. Pământul, titirezindu-se: 1.200. Pământul, în jurul Soarelui: 107.000. Soarele, în jurul Galaxiei: 830.000. Calea Lactee, prin Univers: 2.200.000. Total, dacă le adunăm pe toate: cam trei milioane o sută de mii de kilometri pe ceas.

Toată curtea ovaționă. Repejor se urcă pe masă și strigă „Mai repede!”, de data asta cu înțeles. Iar Hodoroaga, întrebată cât face la ea, arătă cu capul spre aceeași socoteală, fiindcă ce e valabil pentru un uriaș e valabil și pentru o broască țestoasă.

— Vedeți, spuse Socotilă, că cei cinci kilometri ai lui Repejor nici nu se văd în grămadă? Poate să alerge, poate să stea — pentru Univers e totuna.

— Deci aceasta e viteza mea? întrebă Repejor. Trei milioane?

— Nu, zise Socotilă. Și acum ascultați secretul pe care-l știu astronomii și-l uită oamenii de rând: vitezele nu sunt plăcinte, să le pui una peste alta. Vitezele au direcție.

Și, ca să arate ce spune, puse să vină carul cu boi al curții. Se urcă în car, boii porniră înainte, iar dascălul o luă, în car, cu pași mărunți, spre spate.

— Sunt eu acum mai iute decât carul? strigă el. Nu! Sunt mai încet, fiindcă merg pe dos! Ei bine, Soarele nostru, în hora lui din jurul Galaxiei, aleargă chiar acum aproape pe dos față de direcția în care fuge Calea Lactee prin Univers. Vitezele lor nu se adună: în mare parte se scad.

— Și atunci cât rămâne?

— Rămâne ce au măsurat învățații cu lunetele lor, față de ecoul acela vechi al Big Bang-ului: trei sute șaptezeci de kilometri pe secundă. Un milion trei sute treizeci de mii de kilometri pe ceas. De o mie cinci sute de ori mai iute decât un avion. De treizeci de mii de ori mai iute decât sprinterul din Jamaica. Asta e viteza ta, Repejor, și a ta, Hodoroago, și a mea, și a voievodului, și a covrigilor de pe masă.

Repejor se uită la broasca țestoasă. Broasca țestoasă se uită la Repejor. Aveau exact aceeași viteză. Uriașul se așeză, foarte încet, la loc pe scaun.

Capitolul al nouălea

Despre bilion și câți ani trebuie să trăiești ca să-l parcurgi

— Dascăle, zise Repejor după o vreme, dacă merg atât de iute, când ajung la un bilion de kilometri?

— Mai întâi, băiete, să vedem ce-i un bilion, că mulți l-au încurcat și mai mulți l-au pierdut. Uite-l!

Și Socotilă scrise un 1, iar după el douăsprezece zerouri, rotunde și rumene ca gogoșile: 1.000.000.000.000. Un milion de milioane. Să nu-l încurci cu miliardul, care are numai nouă zerouri și e de o mie de ori mai mic; și să nu-l încurci nici cu „billion”-ul englezilor, care, din pricini pe care numai ei le știu, înseamnă tot miliard. Un bilion de kilometri înseamnă de șase mii șapte sute de ori drumul de la Pământ la Soare.

Apoi dascălul socoti pe fața de masă, iar eu vă socotesc aici, ca să nu ziceți că v-am ascuns ceva:

Într-un ceas: un milion trei sute treizeci de mii de kilometri. Într-o zi, cu nopțile cu tot: treizeci și două de milioane. Într-un an: unsprezece miliarde și șapte sute de milioane. Iar un bilion împărțit la unsprezece miliarde și șapte sute de milioane face puțin peste optzeci și cinci. Optzeci și șase de ani, dacă rotunjim.

— Optzeci și șase de ani! strigă Repejor. Păi asta-i o viață!

— O viață lungă și frumoasă de om, spuse Socotilă. Exact cât un bilion de kilometri. Cine trăiește optzeci și șase de ani a făcut o călătorie de un bilion de kilometri prin Univers, chiar dacă n-a ieșit din satul lui. Iar un copil de zece ani a parcurs deja o sută șaptesprezece miliarde — de aproape opt sute de ori drumul până la Soare — și încă mai crede că n-a fost nicăieri.

(Dacă am fi luat drept bună suma naivă de pe fața de masă, trei milioane, ar fi ieșit doar vreo treizeci și șase de ani. Vedeți ce mult contează în ce parte mergi.)

Capitolul al zecelea

Cum a venit Lumina la ospăț și a râs de toți

Și cum stăteau ei așa, mulțumiți de socoteală, se deschise fereastra și intră în sală, fără să bată, Lumina. (Lumina nu bate niciodată la ușă. Nici n-are când.)

— Optzeci și șase de ani! zise ea, râzând cu toate culorile curcubeului. Pentru un bilion de kilometri! Eu merg cu două sute nouăzeci și nouă de mii șapte sute nouăzeci și doi de kilometri pe secundă. Într-o singură secundă dau roată Pământului de șapte ori și jumătate. De la Soare până la voi ajung în opt minute și douăzeci de secunde, iar de la Lună, într-o secundă și un pic. Bilionul vostru de kilometri, pentru care vouă vă trebuie o viață, eu îl fac în treizeci și nouă de zile. Cinci săptămâni și ceva.

— De opt sute de ori mai iute decât noi, mormăi Socotilă, care nu iubea să fie întrecut la socoteli, dar recunoștea când era.

— Și să știți, urmă Lumina, că bilionul vostru nici nu-i mare lucru. Într-un an eu parcurg nouă bilioane și jumătate: un an-lumină, cum îi spun învățații voștri. Cea mai apropiată stea de Soarele vostru, Proxima Centauri, e la patru ani-lumină și ceva — patruzeci de bilioane de kilometri. Eu ajung acolo în puțin peste patru ani. Voi, cu viteza voastră cosmică, ați ajunge în trei mii patru sute de ani, dacă v-ați ține de drum și n-ați mai opri la ospețe.

Și, până s-o poftească cineva la masă, Lumina plecase. Așa e ea: până s-o vezi că vine, s-a și dus.

Capitolul al unsprezecelea și de pe urmă

Ce a înțeles Repejor, și ce ar trebui să înțelegi și tu

De atunci, Repejor nu s-a mai bosumflat niciodată din pricina vitezei. Când vrea să se simtă cel mai iute din lume, nu aleargă: se așază pe scaun, închide ochii și se lasă purtat. O mie două sute de kilometri pe ceas de la titirezul Pământului, o sută șapte mii de la drumul în jurul Soarelui, opt sute treizeci de mii de la hora Soarelui în jurul Galaxiei și, peste toate, socotite cum trebuie, un milion trei sute treizeci de mii de kilometri pe ceas prin Univers — fără să miște un deget. În fiecare noapte, cât doarme, călătorește vreo treisprezece milioane de kilometri și se trezește în același pat.

Iar Hodoroaga, broasca țestoasă, merge alături de el, cu aceeași viteză și cu același aer că are tot timpul din lume. Ceea ce, dacă stai să socotești, e chiar adevărat.

Cam asta ar fi povestea. Iar tu, cititorule mic, care ai stat cuminte până aici: cât ai citit-o, ai parcurs vreo trei sute de mii de kilometri. Nu-i rău pentru cineva care n-a ieșit din casă. Data viitoare când îți spune cineva „stai locului!”, spune-i, politicos, că nu se poate. Și trimite-l să citească cronica de față.

Post-scriptum pentru părinții cârcotași și pentru copiii care vor cifrele

Toate numerele din poveste sunt adevărate și doar rotunjite, ca să încapă în gura unui copil (cu excepția vacilor, a purceilor și a firelor din barba dascălului, pe care vi le las pe răspunderea cronicarului). Pământul se rotește la Ecuator cu circa 1.670 km/h, iar la latitudinea României cu circa 1.200 km/h; viteza lui orbitală medie este de 29,78 km/s, adică aproximativ 107.000 km/h, pe un drum de circa 940 de milioane de kilometri pe an. Soarele se rotește la ecuator în 25 de zile și la poli în 34–35 de zile, cu o viteză ecuatorială de aproximativ 2 km/s; Sistemul Solar orbitează centrul Galaxiei cu circa 230 km/s (828.000 km/h), la aproximativ 26.000 de ani-lumină de centru, într-un „an galactic” de 225–250 de milioane de ani. Calea Lactee se deplasează față de radiația cosmică de fond cu 550–630 km/s, după cum se ia drept reper galaxia singură sau întregul Grup Local; viteza Sistemului Solar față de aceeași radiație, măsurată de misiunile COBE, WMAP și Planck, este de circa 370 km/s (≈1,33 milioane km/h), spre constelația Leul. „Bilion” este folosit în sensul românesc corect, 10¹². Viteza luminii este de 299.792 km/s.

Izvoarele cronicii:

1. Scientific American — How fast is the Earth moving? — https://www.scientificamerican.com/article/how-fast-is-the-earth-mov/
2. Space.com — How fast is Earth moving? — https://www.space.com/33527-how-fast-is-earth-moving.html
3. Big Think (Ethan Siegel) — How fast does planet Earth move through space? — https://bigthink.com/starts-with-a-bang/fast-earth-move/
4. Wikipedia — Earth's orbit — https://en.wikipedia.org/wiki/Earth’s_orbit
5. Wikipedia — Sun — https://en.wikipedia.org/wiki/Sun
6. Wikipedia — Galactic year — https://en.wikipedia.org/wiki/Galactic_year
7. EarthSky — How long to orbit Milky Way's center? — https://earthsky.org/astronomy-essentials/milky-way-rotation/
8. BBC Science Focus — The speed you're moving through the Universe right now — https://www.sciencefocus.com/qanda/speed-travelling-space-now
9. Universe Today — We are moving through the Universe faster than we thought — https://www.universetoday.com/articles/we-are-moving-through-the-universe-faster-than-we-thought
10. WorldAtlas — How fast is the Earth moving? — https://www.worldatlas.com/space/how-fast-is-the-earth-moving-2026.html
11. Gait & Posture — Intra-individual gait speed variability in healthy children aged 1–15 years — https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0966636213001252
12. PMC — Soft soled footwear has limited impact on toddler gait — https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8109762/