Fișă de colorat „Steluța de pe cer”, grădiniță, grupa mică

Prima fișă cu colțuri

Până la această vârstă, majoritatea ilustrațiilor pe care un copil le primește spre colorat sunt construite din forme rotunde: baloane, buburuze, peștișori, sori, flori. Mâna mică învață, pe ele, să urmărească curbe lungi și deschise. Steluța din această fișă e altceva. Are cinci vârfuri ascuțite și cinci unghiuri interioare — adică zece puncte în care creionul trebuie să se oprească, să schimbe unghiul și să continue. Pentru un copil de trei ani și jumătate, conturul unei stele e o provocare motorie diferită de tot ce a făcut până atunci. Nu se mai mișcă fluid în jurul unei suprafețe, ci învață să gestioneze schimbări bruște de direcție. Aceasta este pre-faza fizică a literelor pe care, peste doi ani, le va începe să le scrie — și ele cer aceleași opriri și redirecționări.

Cele cinci steluțe mici dispuse în jurul celei mari sunt și mai ascuțite, mai înguste, cu vârfuri mai pronunțate. Iar mica seceră de lună din partea stângă, foarte discretă pe pagină, e un detaliu pe care doar copiii atenți îl observă imediat. Steaua mare păstrează însă, în mijloc, o față zâmbitoare familiară — doi ochi rotunzi, doi obrăjori și o gură curbată — un mic refugiu vizual pentru momentele când dificultatea conturului devine apăsătoare.

Numără-le împreună

Înainte să înceapă să coloreze, întreabă-l: „Câte steluțe sunt pe pagină?" și lasă-l să le atingă cu degetul una câte una. Va număra, probabil, „una, două, trei…" și poate va sări vreun număr. La trei-patru ani, asta e perfect normal — corespondența dintre obiect și număr abia se stabilește. Mai adaugă luna și obții șapte elemente. Un mic exercițiu numeric, fără ca el să simtă că „face matematică".

Lasă-l apoi să coloreze cum vrea. Și mai e ceva: pagina nu are cerul desenat. Decizia lui de a-l lăsa alb sau de a-l colora cu albastru închis, mov sau negru îți va spune ceva discret despre cât de departe a ajuns imaginația lui. Unii preșcolari văd doar pagina — alții deja completează ce nu e acolo.